Am fost în Turneu.

Din culisele plimbărilor prin țară cu Academia de Journaling, Moleskine și Cărturești

M-am simțit ca J Lo.

Apăi nu așa se zice, că doar artiștii și trupele pleacă în turneu?
Numai că J LO pun pariu că n-a mers cu CFR-u’ 🙂

Hai să vă dau din culise.

Am plecat de la valori comune, scris de mână, puterea cuvintelor și-așa am pus de turneu.
S-au ales orașele cu librăriile Cărturești, s-a pus totul la cale.
Nu vă imaginați că-i proces ușor, că din noiembrie anul trecut s-a meșterit la planul de “producție”.

Am dat startul la Brașov, că-i acasă pentru mine și-a fost simplu logistic vorbind (sau așa părea inițial). Mi-a plăcut că am inaugurat Cărturesti-ul din AFI Brașov pentru evenimente. A venit Magda și a făcut niște poze bestiale, oamenii din librărie se tot uitau oare ce se petrece. Am revăzut multe persoane dragi. It felt special. 

Foto: Zburatoarea

Apoi la București, am primit la Cărturești Verona o sală tare mișto, cu o oglindă mare, dar în care se ținuse cu o seară în urmă altă serie de evenimente. Și uite-așa mă trezeam cu oameni intrând în timpul atelierului, care se vedea că nu înțelegeau despre ce vorbim și-atunci îi întrebam eu mai bine, ca să nu-și piardă timpul dacă ei veniseră pentru alt eveniment din altă sală. Mi s-a părut corect. Și-aici am avut câteva prietene care au venit să participe și a trecut și Liv să-mi dea o îmbrățișare rapid. Chiar și când unul dintre bărbații din sală s-a ridicat și a plecat în mijlocul evenimentului, a trecut prin fața mea fără să mă salute, eu m-am amuzat de ne-politețea lui, căci toți ceilalți 29 scriau de zor în jurnale. I felt supported. 

Foto: Marina

De la București, am luat trenul înapoi la Brașov să fac bagaje, o tură pentru Timișoara, altă tură pentru schi, lăsate prin alte mașini să fie preluate. În fine, cică așa-s artiștii cu casa vraiște și țoale de scenă pe la toți prietenii. Așa o fi.

La Timișoara am zburat. Deci iar tren până la București și apoi avion. M-a preluat Gina de la aeroport și cu ea am petrecut mult timp. Am organizat și a doua lansare a cărții ei, v-am povestit atunci într-o postare. Cărturești are la Timișoara și varianta cu cafenea la etaj, ceea ce a fost tare mișto ca atmosferă, dar și diferit ca dispunere în sală. Mi-era ciudă că nu pot vedea pe toată lumea într-o singură privire și nici ei nu se auzeau unii pe alții când share-uiau, căci era distanța mare. Au venit mai mulți participanți decât pe listă, oameni care așteptau la coadă, poate poate se eliberează vreun loc. 

Foto: Isa

M-am îndrăgostit de orașul ăla. Mergeam numai cu ochii pe sus, la clădiri. Am alergat pe lângă Bega, am prins și zile calde cu soare ce-i drept, dar eu nu-mi mai aminteam Timișoara de acum 6 ani. E și-un pian în aer liber, cântă un el și o ea, m-am topit pe bancă toată seara după atelier.

A doua zi, am fost preluată direct din Timișoara cu mașina spre Italia, la schi, în Dolomiți. Gașcă de fete, o săptămână în Val Gardena. A fost o pauză venită la fix. Că m-am accidentat la umărul stâng e partea a doua. Dar cine a făcut Sella Ronda și o cădere nervoasă în aceeași zi? If you know, you know 😀 Oricum, postarea asta-i despre altceva.

După asta, am mai trecut prin Brașov să-mi spăl din haine, că deja eram plecată de 15 zile de-acasă. Nici nu s-au uscat bine rufele, că m-am pornit iar. Am luat trenul spre Cluj. Pentru că dura 7 ore, am ales clasa întâi. Best. Decision. Ever. Am prins vagon nou, curat, cu liniște, wi-fi, prize și beculeț de citit în tetieră. Say what?!

Clujul mi s-a părut aglomerat. Nu mai e ce-a fost, cum ar zice nostalgicii. Are oricum un farmec aparte. Mi-am făcut și-acolo amintiri frumoase. Prima și cea mai importantă, că m-am tuns. Bob. Scurt. N-am mai avut părul așa scurt din clasa a 7-a. Dar îmi doream tare mult și n-am reușit s-o conving pe Laura care mă tunde la Brașov să-mi taie părul lung, așa că mi-a venit ideea la Cluj. Am intrat la salonul de pe strada unde eram cazată. Ce să vezi, că nimic nu e-ntâmplător, era chiar un salon celebru, am găsit loc liber și am dat peste Samia, care mi-a făcut noul look. 

Foto: Irina

La fel ca la Timișoara, am alergat și pe străzile Clujului, mai prin Parcul Central, mai pe la Cetățuie (așa e când te antrenezi de semimaraton, nu ratezi nicio ocazie să crești pulsul). Ba mai mult, spiritul meu curios de jurnalist, care mă face să-mi bag nasul pe unde nu-mi fierbe oala, m-a dus să descopăr galeria Dimir & Son. E o superbitate de locație ca un secret bine ascuns, dar na, nu și pentru mine, că cine vrea, găsește. Adică cine intră pe o ușă deschisă nu se știe ce găsește, dar eu am găsit.

M-am emoționat la seara de journaling la Cărturești Cluj, căci am avut o sală plină de fete dornice de scris, care au împărtășit niște chestii așa mișto și sensibile, iar una dintre participante a condus de la Satu Mare la Cluj special pentru acest eveniment. Am avut și o surpriză de la echipa din Casa Hintz, ne-au pregătit prosecco să mai stăm la socializare și am mai povestit cu cine a vrut. Tare m-am bucurat să mă revăd și cu Florina Russu, cu care am creat campania de Journaling în Școli acum câțiva ani, am lansat împreună jurnalul pentru copii “My First Journal” și primul summit de journaling în educație. I felt grateful. 

Foto: Irina

Hopa de la Cluj m-am mutat la Iași. Am zis să repet experiența pozitivă cu CFR-ul, clasa întâi, cam scumpuț, dar vorb-aia drum de 10 ore, vrei să fie bine. Numai că ce să vezi, de la Cluj la Beclean pe Someș, un sat din zonă, se repară șinele. Așa că m-am trezit într-un autocar pentru o distanță de 2 ore. Avantajul: am rugat șoferul să mă lase pe scaunul din dreapta, căci mi se face rău în autocar și-așa am împărțit bancheta cu domnu’ controlor. La-nceput se vedea că nu-i convine, dar 2 ore mai târziu eram best friends. Recunosc, sunt mândră de my communication skills, nu e prima dată când mi se întâmplă, cine-ar fi zis că din fetița timidă de la școală o să iasă om de jurnalism și coach, care iubește oamenii și întrebările curioase? Îi sunt tare recunoscătoare că m-a ținut de vorbă, apoi m-a ajutat să merg la tren, să-mi urc bagajul, să mă instalez. Dezamăgitor a fost însă vagonul de clasa I, care putea la fel de bine să fie marfar. Am luat țeapă, dar am străbătut bună parte din ținuturile Moldovei zgâindu-mă pe geam.

Ziceam și eu că abia aștept să mă tolănesc în pat la cazare, numai ce să vezi, că ajung și nu seamănă deloc cu ce-am rezervat. Sun, mă agit, fac scandal (deja la ora aia my communication skills s-au transformat în conflict solving skills). Schimb cazarea, nici a doua nu-i vreo situație mai fericită, că patul e-n dulap, dar deja nu mai aveam forță să mă mut iar. Când vă duceți la Iași, vă zic eu unde să nu stați. Sunt acolo niște blocuri tip bordel, jur că mi-era frică și să chem poliția, că deja nu mai înțelegeam who’s the bad guy.

Anyway, noroc că la Iași am rădăcini, mi-am văzut de treburi, mai o plimbare, mai o cafea cu Lorena, mai o vizită la cimitir la bunica, mai un trip la Mall Moldova și uite-așa a venit momentul ultimului eveniment din turneu. Am fost tare emoționată, că știam că se termină și nu voiam. Că mi-a plăcut. Și nu știu dacă s-a prins cineva în seara aia, dar eu mai voiam să trag de timp să se prelungească seara de scris, ca să mai facem journaling încă un pic. 

Foto: Marina Bugs

Pe drumul de întoarcere de la Iași la Brașov, am reflectat la tot. Am mers cu autocarul FlixBus, o mizerie, nu mi-a plăcut deloc, am făcut șapte ore, dar poate nu știați că nu există tren direct de la Iași la Brașov, decât dac-o iei pe la București. Sau avion, tot așa la capitală. Mi-a luat ceva să integrez toate emoțiile, abia acum am reușit, că de-asta am și scris. Întâi am despicat firul în patru în jurnal, ca să pot să scriu și public, dar oricum aș da-o, cel mai puternic sentiment e tot de recunoștință.

J Lo or not, chiar m-am simțit un superstar în turneu, cu un mare privilegiu să pot promova ce mi-e mie mai drag, adică scrisul în jurnal. Mai fac.